• Home
  • /
  • Design
  • /
  • Inspirație pentru biroul de acasă

Inspirație pentru biroul de acasă

Este o perioadă de adaptare. Mulți dintre noi și-au mutat biroul de lucru acasă, iar brandurile de mobilier și cele de design interior și-au personalizat colecțiile astfel încât să fie ușor de integrat în spațiile de lucru din apartamente sau case și să ofere tot confortul, atât de căutat în timpul orelor de lucru sau studio.

Cobermaster Concept – plăcerea de a sta la birou

Cobermaster Smart Desk

Smart (2.676,48 EURO) este un birou ideal pentru un spațiu de lucru cu dimensiuni reduse. Piesa cu un design minimalist contemporan, are o bază metalică 3D și un blat termoformat din sticlă translucidă, lăcuită, disponibil într-o gamă cromatică variată. Modelul poate fi personalizat cu gravuri argintii sau aurii, cu pattern-uri alese de client.

Cobermaster Concept este o companie portugheză care produce piese de mobilier premium, manufacturate. Ca și alți producători de pe piața internațională și ei au virat noile colecții către spațiile de locuire. Astfel, unul dintre obiectivele lor este de a sprijini clienții să își creeze acasă spații de lucru funcționale, confortabile, care să combine latura creativă cu notele relaxante.

Cobermaster BOOKCASE

Bookcase (4.403,40 Euro) atrage privirile prin liniile moderne și prin designul de inspirație vintage. Este o piesă judicios compartimentată, cu trei spații interioare, la care ai acces facil și care îți permite să stochezi documente, cataloage și dosare. Cele trei compartimente sunt individualizate la exterior prin panouri diferit decorate. La alegere poți opta ca unul dintre compartimentele interioare să fie prevăzut cu rastel pentru sticle sau suport pentru ceasuri.

Pentru Cobermaster Concept este foarte important ca prin mobilierul lor să ajute la productivitatea unei activități zilnice, la biroul de acasă.

Cobermaster HORIZON

Horizon (4.537,47€) este o consolă metalică dedicată interioarelor minimalist decorate, în care se regăsesc tușe industriale. Este perfectă pentru a așeza la vedere, dosare, fel de fel de hârtii, dar și mici obiecte decorative. Nunața sa sobră și neutră poate fi armonizată ușor cu alte tonuri existente în încăpere.

Noua colecție a brandului Cobermaster Concept este un răspuns la situația socio-economică actuală, strategia lor a fost să facă mai accesibile piesele cu un aer luxos atât ca preț, cât și ca formule de integrare în spații cu dimensiuni reduse. Piesele din noua lor colecție pot fi integrate independent în decoruri care necesită un plus de stil sau de funcționalitate și, la fel de bine, poți creea concept unitare, cu personalitate, apelând la obiecte din aceași serie.

Cobermaster FUSION SIDEBOARD

Fusion (7.092,18 Euro) este, fără doar și poate, una dintre cele mai elegante comode, datorită frontului în care sunt combinate mai multe esențe de lemn, cât și părți metalice. Cele opt compartimente interioare te ajută să îți păstrezi în ordine documentele firmei. Este o piesă versatilă, căci poate fi plasată la fel de bine într-un spațiu contemporan, cât și într-unul vintage (picioarele cromate conduc către ideea aceasta).

Cobermaster BRADLEY

Bradley (2.191,86 Euro) este tot ce ai nevoie după o zi de lucru ca să te odihnești. Designul ergonomic îți conferă confortul atunci când citești o carte sau când savurezi un cognac, la sfârșitul programului. Tapițeria aduce un aer homey și deopotrivă elegant interiorului.

Cobermaster STACK

Stack (4.132,80 Euro) redefinește conceptul de bibliotecă într-o manieră artistică expresivă. Cu o astfel de piesă ai toate șansele să scoți din anonimat și cel mai anost spațiu de lucru, fie de acasă, fie dintr-o clădire de birouri. Dacă îi alături o sursă de lumina la interior vei crea o piesă cu adevărat spectaculoasă.
It s up to you să au un ambient creativ care să îți impulsioneze capacitatea de lucru și de concentrare!

Foto: Cobermaster Concept (www.cobermasterconcept.com)

Lasă un răspuns

Captcha 34 + = 42